Briciul lui Occam: explicația mai simplă e de obicei cea corectă

Briciul lui Occam este un mod de a lua decizii logice, care ne spune că, dacă pentru același fenomen avem două explicații diferite, trebuie s-o preferăm pe cea mai simplă.

Briciul poartă numele filosofului și teologului englez William de Ockham, care a trăit în secolul al XIV-lea. William de Ockham a formulat principiul în mai multe feluri, dar cel mai mult s-a încetățenit formularea „entitățile nu trebuie înmulțite fără necesitate”, la care a ajuns filosoful irlandez John Punch.

Ce ne spune briciul lui Occam

Imaginează-ți că s-a întâmplat ceva în localitatea ta. De exemplu, cineva a dat foc unei buturugi din piața centrală. Poliția începe ancheta cu zelul ei obișnuit și prinde făptașul în câteva ore. În fața judecătorului, trei martori povestesc că l-au văzut cum a aprins buturuga. Un copil chiar l-a filmat și a pus filmulețul pe TikTok. Soția făptașului a confirmat și ea că la ora respectivă nu era acasă și plecase undeva. Cazul părea limpede.

Făptașul, să-i spunem Ion, s-a apărat însă cu un argument neobișnuit – a susținut că nu el a făcut-o, ci un dublu al lui, o clonă construită de demonul rău Pazuzu, care vrea să înrobească omenirea, iar incendierea buturugii este prima fază a planului lui malefic.

„Dovedește-mi că nu e așa”, a spus Ion cu încredere.

Probabil ai ghicit deja care e problema. Să demonstrezi că nu există niciun dublu și niciun demon Pazuzu este imposibil. Pur teoretic, s-ar fi putut ca un demon Pazuzu să se fi ridicat de undeva și să fi creat un dublu al lui Ion, care a dat foc unei buturugi în Cluj, adică în localitatea ta, și apoi a dispărut la loc. Pur și simplu nu se poate exclude sută la sută. Cum ar trebui să hotărască atunci judecătorul?

Judecătorul poate folosi acum briciul lui Occam. Acesta spune că, dacă avem două explicații diferite, care lămuresc un fenomen la fel de bine, trebuie să o folosim pe cea mai simplă. În cazul nostru, explicația mult mai simplă este că Ion minte și a dat foc buturugii, nu că din iad s-a ridicat un demon misterios.

De fapt, nu avem nici măcar doar două explicații. Ion poate veni cu o infinitate de alte explicații: buturuga a fost incendiată de îngeri, care i-au și amețit pe toți martorii; buturuga de fapt n-a ars, e doar o halucinație colectivă; sau pur și simplu cineva i-a mituit pe toți martorii și a falsificat înregistrarea video, și așa mai departe. Cea mai simplă explicație rămâne însă că Ion a dat foc buturugii.

Ce nu ne spune briciul lui Occam

Briciul lui Occam nu ne spune însă că am decis corect! Chiar s-ar fi putut ca cineva să-i fi mituit pe toți martorii sau ca îngerii să fi coborât din cer pe pământ. Noi nu știm. Briciul lui Occam ne sfătuiește doar care explicație are cea mai mare probabilitate. Dacă judecătorul n-ar aplica briciul lui Occam, orice infractor ar pleca din sala de judecată ca om nevinovat – pentru că fiecare și-ar putea inventa propria poveste cu propriul demon Pazuzu, pe care de fapt nu o poate infirma nimeni.

De aceea, briciul lui Occam îl putem defini și prin cât de greu este să infirmi explicația unui fenomen. Dacă avem două explicații pentru un fenomen, o alegem mai degrabă pe cea care se infirmă mai ușor. Există multe moduri de a infirma că Ion este adevăratul făptaș. De exemplu, cineva l-ar fi putut vedea în cealaltă parte a orașului. Sau l-ar fi putut surprinde camerele de supraveghere acolo. Pe locul faptei s-ar fi putut găsi un bidon cu benzină cu amprentele altcuiva. Și tot așa. Cum am putea infirma că demonul Pazuzu a coborât pe pământ? Ei bine, foarte greu. Fiindcă este practic imposibil să infirmi asta, vom prefera mai degrabă explicația că Ion a făcut-o, pentru că aceasta se infirmă mult mai ușor și totuși n-a infirmat-o nimeni.

Cu cât o explicație este mai greu de infirmat, cu atât este mai complicată și cu atât este mai puțin probabilă.

Briciul lui Occam în știință

Briciul are, desigur, o mare importanță în știință, unde trebuie să-l aplicăm la fiecare pas. De exemplu, de ce cad lucrurile pe pământ? Putem atribui asta gravitației sau putem spune că, în clipa în care scapi un obiect, vin imediat niște pitici zburători invizibili și încep să împingă obiectul până cade pe pământ.

Aici putem aplica briciul lui Occam și spune că e mai degrabă vorba de gravitație decât de pitici.

Mai simplu nu înseamnă întotdeauna mai corect

Mișcarea corpurilor este descrisă de două teorii de bază: legile mișcării ale lui Newton și teoria relativității a lui Albert Einstein. Legile lui Newton se învață la liceu, în timp ce teoria relativității este mult, mult mai complicată. După briciul lui Occam, ar trebui acum să renunțăm la teoria relativității a lui Einstein și să ne ținem de legile lui Newton.

Nu e așa, dintr-un motiv simplu. Cele două teorii nu explică la fel de bine fenomenele din natură. Teoria relativității oferă o descriere mult mai exactă a mișcării în universul nostru. Cu cât viteza unui obiect se apropie mai mult de viteza luminii, cu atât legile lui Newton devin mai inexacte. Pentru vitezele obișnuite de pe Pământ, legile lui Newton sunt pe deplin suficiente, dar de îndată ce vrei să calculezi mișcarea sateliților în jurul Pământului, ai nevoie de teoria relativității, care e mai complicată cu ordine de mărime, dar și mult mai exactă. Dacă sistemul de localizare GPS ar folosi doar legile lui Newton, în scurt timp GPS-ul ți-ar arăta poziția la câțiva kilometri distanță de cea reală.

De aceea, aici nu putem folosi briciul lui Occam, pentru că teoria relativității este mai complicată, dar și mai exactă. Ele nu descriu deci un fenomen la fel de bine. Teoria lui Einstein îl descrie mult mai bine. E ca și cum ai compara ceasul pe care îl porți la mână cu ceasurile atomice folosite de oamenii de știință. Sigur că ceasurile atomice sunt mult mai complicate, dar și mult mai exacte. Ele nu descriu deci același fenomen la fel de bine și de aceea nu putem aplica briciul lui Occam.