Probleme de ingeniozitate
Este vorba mai ales de probleme care m-au atras într-un fel sau altul; pe internet găsești multe și multe altele. Farmecul acestor probleme este că nu au nicăieri soluția, așa că te obligă cu adevărat să gândești!
Cum trimitem un colet prin poștă în siguranță?
Alice l-a cunoscut pe internet pe Bob, care locuiește în Australia. După câteva e-mailuri, Alice vrea să îi trimită lui Bob un album cu fotografii vechi de familie, de care ține foarte mult. Alice este de modă veche și are doar fotografii adevărate, tangibile, nu digitale, așa că este nevoită să apeleze la serviciile poștei. În mod logic, ei îi este teamă să trimită fotografiile într-un colet oarecare, fără nicio protecție, pentru că pe drum cineva ar putea deschide coletul și ar putea lua fotografiile. De aceea Alice a hotărât să pună fotografiile într-un cufăr, pe care îl încuie, și să trimită astfel un cufăr încuiat, în care nimeni nu poate pătrunde fără cheie.
Ideea e bună, dar cum îi dă Alice lui Bob cheia? Ei nu se pot întâlni. Dacă Alice trimite cheia prin poștă, există riscul ca un poștaș isteț să își dea seama că cheia aparține acestui cufăr și fotografiile ajung din nou la el. Cum ieșim din încurcătură? Cum ne asigurăm că niciun poștaș rău intenționat nu poate ajunge la fotografiile lui Alice?
Soluții există destule. Unele sunt ușoare și simple, altele mai complicate. Încearcă să găsești o soluție care respectă, în plus, următoarele condiții:
- Presupune că poștașii sunt foarte pricepuți când vine vorba de a pune mâna pe fotografiile lui Alice. Poștașii pot întârzia livrarea, pot face copii ale cheii etc.
- Presupune că Alice și Bob pot comunica în continuare doar prin e-mail, care este interceptat de poștașii răi. Deci se pot înțelege asupra modului de trimitere, asupra momentului în care Alice expediază coletul etc., dar nu își pot trimite nicio informație secretă pe care poștașii să nu o afle și să nu o poată folosi.
- Încearcă să găsești o soluție în care cheia să nu ajungă de la Alice la Bob, adică Alice să păstreze cheia tot timpul la ea și să nu o trimită în Australia.
- În enunț se spune că Alice și Bob nu se pot întâlni. Soluția nu este, cu siguranță, ca Alice să dea coletul surorii ei, care să îl ducă în Australia. Presupune că nu doar poștașii sunt necinstiți. Toți oamenii, în afară de Bob și Alice, sunt nedemni de încredere și nu pot fi folosiți ca intermediari sau alți colaboratori.
- Și nu-ți face griji, cufărul este indestructibil, poștașii nu vor reuși niciodată să îl deschidă fără cheie :-).
Găsește figura lipsă
Aceasta este o problemă simplă, care te pune la încercare mai ales spiritul de observație. În desenul următor (îl poți mări făcând clic pe imagine) sunt patru căsuțe pline cu tot felul de simboluri alb-negru. Dar una dintre căsuțe are un simbol în minus. Găsește care simbol lipsește dintr-una dintre cele patru căsuțe:
Enigma lui Einstein cu ursul
Un om a întâlnit un urs într-un loc pustiu. Omul se uită la urs, ursul se uită la om… Amândoi sunt buimăciți și speriați și încep să fugă. Omul aleargă spre nord, ursul aleargă spre vest. Deodată omul se oprește, se gândește, se îndreaptă spre sud și după un timp ursul se află în fața lui, iar omul îl împușcă. Întrebarea este: Ce culoare avea ursul?
Ziua de naștere
- „Câți ani ai?”
- „Alaltăieri aveam 18 ani, iar anul viitor voi avea 21.”
Cum este posibil?
Semne matematice
Completează între numerele următoare tot felul de semne și operatori matematici, astfel încât rezultatul să fie corect:
1 1 1 = 6 2 2 2 = 6 3 3 3 = 6 4 4 4 = 6 5 5 5 = 6 6 6 6 = 6 7 7 7 = 6 8 8 8 = 6 9 9 9 = 6
Exemplu: 2 + 2 + 2 = 6. Aceasta a fost ușoară, celelalte sunt mai grele :-).
Litera lipsă
În șirul următor lipsește o literă. Care?
I F M A M I I A ? O N D
Problema telepatică
Îmi place destul de mult această ghicitoare. Deși pare că în problemă nu există niciun indiciu, ele sunt mai mult decât suficiente:
- „Salut, Ioane, ce mai faci?”
- „Bine, Victore, mă descurc. Doar că cei trei băieți ai mei mă mai necăjesc din când în când.”
- „Aha, pe ei nu îi cunosc încă. Și ascultă, câți ani au, de fapt?”
- „Pot să îți spun că produsul vârstelor lor este 36.”
- „Ah, șiretule ;-). Dar nici asta nu îmi ajunge ca să le aflu vârstele exacte. Spune-mi încă ceva.”
- „Bine, suma vârstelor este egală cu numărul fetelor cu care ai ieșit mai mult de o săptămână.”
- „Vulpoi mic, tot timpul mi le-ai invidiat, nu-i așa? Dar tot nu îmi ajunge. N-ai mai avea un indiciu?”
- „Cel mai mare dintre băieți a ieșit cu jumătate din numărul fetelor cu care ai ieșit tu.”
- „Nu mai spune! Ce șmecher! Dar mulțumesc, acum îmi ajunge, sunt absolut sigur câți ani au băieții tăi. Pa!”
- „Da, și tu, și însoară-te odată, nu mai flirta doar!”
Și întrebarea este: ce vârstă au fiii lui Ioan?
Ceva din lumea poveștilor
Domnul Zmeu minte în fiecare luni, marți și miercuri, în timp ce domnul Cavaler minte joi, vineri și sâmbătă. În celelalte zile cei doi spun adevărul. Într-o zi s-au întâlnit și au avut următoarea conversație:
- Domnul Zmeu: „Ieri am mințit.”
- Domnul Cavaler: „Da, și eu.”
Ce zi este?