Produsul vectorial
Produsul vectorial este o operație în spațiu între doi vectori, care ne dă un vector nou, perpendicular pe acești doi vectori.
Ce este produsul vectorial
Produsul vectorial se definește între doi vectori și doar în spațiu. Rezultatul produsului vectorial, spre deosebire de produsul scalar, este tot un vector. Rezultatul produsului vectorial al vectorilor
unde α este unghiul dintre vectorii
În figură este reprezentat un posibil produs vectorial
Dacă un vector este combinație liniară a celuilalt, produsul lor vectorial este egal cu vectorul nul. Aceasta cuprinde cazurile în care ambii vectori se află pe aceeași dreaptă. Dacă cel puțin un vector este nul, și produsul rezultat este nul.
Cum aflăm coordonatele vectorului rezultat
Până acum știm să calculăm modulul, direcția și sensul vectorului rezultat. Mai practic este însă să cunoaștem direct coordonatele unui astfel de vector. Formula arată așa:
Formula aceasta se reține destul de greu, de aceea există un procedeu ajutător pentru a o memora:
Cu ajutorul acestui tabel putem înmulți vectorii foarte frumos. Exemplu: fie vectorii
Vectorul rezultat
Vectorul nostru
Înlocuim:
La ce este bun
Evident, cu produsul vectorial putem găsi un vector perpendicular pe alți doi vectori. Că lucrurile stau într-adevăr așa, putem verifica din nou cu produsul scalar. Rezultatul trebuie să fie zero. Verificarea pentru exemplul precedent:
Un alt exemplu de utilizare este calculul ariei unui paralelogram în spațiu. Dacă avem paralelogramul ABCD în spațiu și vectorii
Exemplu: calculează aria triunghiului din spațiu cu vârfurile A(1, 0, 3), B(5, 6, 8) și C(3, 5, 4).
Mai întâi trebuie să determinăm vectorii
Acum calculăm produsul lor:
Apoi modulul:
Iar la final împărțim rezultatul la doi:
Capitole: Vectori, Operații cu vectori, Produsul scalar, Produsul vectorial